Marginal, da buclucaș. “Dacă eram in capitalism, te premiam!“

Standard

images

La o vreme a tinereții mele, mi se părea că în centrul lumii stă educația. Că am datoria și puterea de a schimba ceva. Realitatea m-a pus cu botul pe lăbuțe. „Tovul” a desființat posturile de consilieri școlari exact în anul repartiției mele. OK, iată-mă ajunsă  om al muncii intelectuale prin repartiție guvernamentală, pe meritele mele, fără bonificații acordate pentru căsătorie ori pentru activitate revoluționară, fără schimbare de repartiție, fără pile. Eram psiholog, asimilat în nomenclatorul profesional cu „economist”, într-o centrală industrială din București.

M-au repartizat la Personal, unde mai aveau o bizarerie prin meserie, nu și prin repartiție, un sociolog de sex feminin. Această doamnă își cunoștea lungul nasului, respecta oamenii cu experiență, ajuta la mici treburi de birou și se făcea utilă mai ales cumpărând diverse, cum ar fi pepeni de la piață, pentru colegii săi cu un mai mare grad de ocupare în muncă.

Mie Șefa mi-a  spus cu hotărâre să nu care cumva să cer casă, asta din prima zi, în loc de „Bine ai venit!” Mai să mă pufnească râsul, căci plăteam deja la casă. Soțul meu terminase cu un an înaintea mea, așa că am putut contracta una. Casă n-am cerut, dar să merg în fabrică spre a vedea ce ar fi de făcut pe acolo, ceream în fiecare zi. Aveam dreptul la un halat alb, care îmi permitea să intru în orice secție a fabricii pe care era grefată Centrala.

Sătulă, Șefa m-a transferat la OPM, adică la Organizarea și Protecția Muncii. Aici am pus aceeași placă. N-am acceptat să duc hartii de colo-colo, să fac norme, eu mă ceream în fabrică și voiam să practic psihologia. Disperat, dar cu mai mult umor, Șeful m-a trimis la…reciclare, la CEPECA, cu un lot de ingineri. (E drept că și eu îl îmblânzisem un pic ajutând-o pe fiziciana care vegeta la el în serviciu să rezolve ceva probleme de matematică pentru un prunc de-al său. Norocul meu că fusesem un an studentă la o facultate de prestigiu din politehnică, și nu apucasem să uit matematica. Acum nu m-aș mai descurca).

Acolo, facui o brumă de ergonomie, că restul era chiar numai pentru ingineri. Norocoasa mea colegă, cea care preda acolo (printr-o mai generoasă repartiție)  psihologia muncii, și-a cerut scuze pentru nivelul cursului de cum m-a văzut. Ei, la război ca la război, am învățat ceva mai util și mai accesibil mie, MTM, adică măsurarea mișcărilor. Asta te putea ajuta să elimini timpii morți și să mărești viteza de execuție a unei sarcini de muncă. Era bună și ca să-ți organizezi mai bine munca în propria bucătărie.

După aventura proiectului colectiv, care ar merita să fie și ea redată posterității, iată-mă din nou „acasă”, adică la OPM, dar mai școlită. Șeful m-a lăsat acum să bantui prin toate secțiile fabricii, mai ales că l-am ajutat să rezolve un proiect de stabilire a celor mai eficiente legături între fabricile  beneficiare de fire și cele utilizatoare de fire (fire pentru tricotaje). Prezentarea proiectului într-o mare ședință cu boși i-a crescut prestigiul.

Am produs apoi, cu sprijinul muncitorilor și al ajutorilor de maiștri intervievați de mine, un proiect de curs de calificare pentru muncitorii pe mașini cu cilindru și disc. Am calculat eficiența și am demonstrat că reduceam substanțial costurile. Nu mai spun că am învățat din cărțile luate de la bibliotecă despre acele mașini, că inginerii nu aveau vreme de mine.

Multe am mai făcut, inclusiv un proiect de simulator al greșelilor de tricotare menit să contribuie atât la testarea cât și la formarea CTC-iștilor.

Aveam o obsesie cu formarea (invățarea, educarea). Directorul Centralei, Șeful OPM, și eu  în coadă, am ajuns – ca autori ai acelui curs de calificare muncit de mine – la al III-lea Congres Internațional de Ergonomie. Nimic nu s-a schimbat însă ulterior în formarea oamenilor.

Da eu tot nu-mi găseam liniștea. Am stat langă două muncitoare care deserveau mașini de ciorapi, întorcând ciorapii care ieșeau dintr-un tub. Am analizat cu MTM metoda unei muncitoare performante și metoda uneia neperformante. Am arătat ce mișcări merită să fie eliminate și care e bine  să fie păstrate.

Între timp, se schimbase fabrica pe care era grefată Centrala și – prin urmare – și Directorul. Acesta nou era un Domn, umblat pe la multe schimburi de experiență, în toată lumea. M-a invitat la o cafea în biroul său, m-a lăudat.                                                                                                                                                                 Apoi, apoteotic, mi-a spus: „Dacă eram capitalist, proprietarul acestei fabrici, te-aș fi premiat. Așa, nu-ți pot oferi nici măcar un cadou simbolic din produsele noastre!”

De, așa mi-a trebuit, dacă eram o marginală care se încăpățâna să se centreze!

Advertisements

Pentru doi marginali dintr-o Bucovină marginală, dragostea și recunoștința mea târzie…

Standard

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

moşule Lupu mătuşă Vârvară

se subţie firul

vom merge iar împreună

să legăm cu vorbele

snopi de secară

bot în bot umezi se adună mieluţii a noapte

rod carii mărgelele bondiţei mi-e frig

să ne ascundem coloraţi în somn

într-o carte

‘stai trompetă stai’ iar şi iar se repetă

cu gura încleştată vă strig

moşule Lupu mătuşă Vârvară

iertare

cu tălpile goale lunatic alerg

pe pânzele puse la înălbit de voi

într-o vară

ţese războiul în casa cea mare

singur şi tortul urcă spre cer

nu-i nimeni acolo

un fluture beat mă visează

eu mă arunc spre lumină şi pier