Bijutierul din podul casei. Vorbele, o materie spirituală de modelat. Poetul Valeriu Mircea Popa.

Standard

Dedic acest topic prietenului meu Mircea, poet și bijutier. Nu-i place internetul. Dar cand am proiectat acest blog, mi-a spus: daca aș scrie în virtual, mi-ar plăcea să scriu pe un blog cu acest nume. Imi permit așadar să reproduc aici prezentarea pe care și-o face el insuși, pe coperta ultimei sale cărți:
”În viața de acum am fost (și poate încă mai sunt) golan, student, muzician (chitară clasică și instrumentul indian numit sitar), textier, fumător, afemeiat, băutor de vodcă, culturist, defectolog, logoped și psihoterapeut în școli speciale, practicant de karate, contrabandist, marochiner, poet, îngrijitor de bătrâni într-un Altenheim din Germania, tată, creștin gnostic, lector universitar, doctor în psihologia artei, tâmplar, designer de bijuterii, gravor, bijutier.

De o vreme încoace am impresia că sunt un nimeni.

Nu vreau să știu ce am fost în viețile anterioare.”

Aduc cu mult drag aici și câteva poeme din ultima sa carte, ”Cercul de camfor”.

*
un pătrat în mijlocul cercului

am pierdut un bănuț
găurit

venise din China
și nu valora cine știe ce
însă vara
pe căldurile alea mari
puteam să mă ascund
în pătratul de umbră din mijloc
chiar mă rostogoleam
printre tălpile trecătorilor
până departe
dincolo de al nouălea semafor
începea iarba
dintre văzduhuri

*
oricine poate să șterpelească
un graffiti

nu aparține nimănui

totul e să decupezi cât mai repede
tencuiala
și aerul din preajmă
împreună cu amprentele
primilor trei
sau patru
câini vagabonzi

*

schimbarea numelui

mare harababură în podul ăsta
uite și un caiet tip I cu linii
oblice pe copertă scrisul mamei
Mircea Popa Clasa I B
apoi undeva spre
sfârșit chiar scrisul subsemnatului
”atunci când voi crește mare mă fac
bijutier și geniu și o să mă cheme
Gondi”
ca să vedeți și dumneavoastră
ce poate visa un copil și acum
eu om serios cu preocupări deosebite
chiar privit cu oareșce respect de cetățenii
mahalalei va trebui să le duc
pe toate la bun sfârșit între noi
fie vorba nu sună tocmai rău
numele ăsta Gondi ca un gong
de alamă ce vibrează prelung atunci
când atinge scăfârlia domnului
Dali cu mustățile alea obraznice
răsucind aerul
până la sânge

*
apoi tacere
cât vezi
cu
ochii
numai
câmpuri de căpșuni
pe
vârful
unui ac

Un link care trimite la o înregistrare de la lansarea volumului:

Mai demult, o femeie sărmană, care nu-și putea permite serviciile unui psihoterapeut, îmi spunea: ”Cel mai greu e că nu găsești un umăr pe care să plângi”.

Prietenul meu Mircea, fie că este Cineva, fie că este nimeni, deține un valoros umăr pe care poți plânge.
Mulțumesc, Prietene!

Advertisements

4 thoughts on “Bijutierul din podul casei. Vorbele, o materie spirituală de modelat. Poetul Valeriu Mircea Popa.

  1. Ce frumos! Ce frumosi! “Campuri de capsuni pe Varful unui ac…” Bijutierul…tot bijutier si in lucratura cuvantului! Poate ca o sa uit o mie dintre poeziile citite, dar imaginea asta…cum sa o poti uita!?!
    Multumiri de aducere in…vitrina maiastra!

  2. Cu mare drag. Grozav mi-a sunat și mie imaginea asta. Dacă e să-l descriem în termenii lui Bachelard, Mircea ar fi un poet care are drept element spiritual pământul. Și cum îl modelează și îl coace el!

    ”Conașul” ți-a plăcut?

  3. Ha, ha, ha! Neatenția mea!
    Mi-a plăcut mult și Nora Iuga.
    O știam doar din poveștile lui Mircea și din lecturi. E o Doamnă.
    Știu că are mult succes prin lume. Ca de obicei, ceva mai mult decât pe aici.

    PS. Aduci ceva pentru vitrina mea?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s