”Aici și acum”. Locul geometric unde paralelele se întâlnesc.

Standard

curg sunetele
liturgice cad

răsfățat se purifică iar
sufletul meu tăvălit
prin mâzgă de vorbe și praf

dreaptă stau Doamne

simt un alt spațiu
mai straniu
familiar
ce gaură de vierme
ori clipă m-a sorbit

și iată-mă
iată-ne
foarte aproape unii de alții
aici
sub tavanul boltit
poate primii
la har

cu vocea noastră
lustrală buruiană
crescendo fumegând
larvar

………………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………..

…………………………………………………………………

mă odihnesc așezată la margine

cu spatele lipit de zid
simt fierberea cântărilor
din altar

în fața mea
ei șed sub cruci
înșiruiți frumos în pâcla serii

acum respir lent
le văd halourile alb-argintii
și mai văd
cum pâlpâîie aproape de pământ
flăcărui
abisale astrale

în mare liniște
mă întremez Doamne mă întremez

………………………………………………………………….

…………………………………………………………………..

Advertisements

Eu cu cine mă aliez? ”Meciul”, sau Istoria așa cum o scriu unii și ceilalți.

Standard

Tot prin anii 90, când mă jucam cu texte/discursuri narative vrând să găsesc o schemă de cititor/ascultător , am conceput o probă extrem de simplă vizând conversia de perspectivă.
Mai clar, am compus o sarcină de ”inversare a perspectivei de narare a unui eveniment ambiguu”. Au răspuns adolescenți.

O narațiune are un nivel al fabulei, adică al poveștii întâmplate, al ”istoriei” și un nivel al discursului, adică al poveștii povestite, al istoriei istorisite. Când citim/ ascultăm, noi deducem fabula (povestea întâmplată) din discurs (povestea povestită).
In proba mea, fabula conține un eveniment ambiguu.

Le-am citit adolescenților povestirea redată mai jos, povestire atribuită unui suporter al echipei ”Albatrosul”:

”Meciul

Mai erau doar câteva minute până la sfârșitul reprizei a doua și soarta meciului dintre echipele ”Albatrosul” și ”Cosmonauții” nu se decisese încă. Noi, suporterii ”Albatrosului” ne puneam toate speranțele în Ștef, centrul atacant. El nu era prea în formă, poate și din cauza arbitrului care îl amenințase fluturând cartonașul galben. Dar, încurajat din tribune, Ștef își revenise și conducea acum vijelios mingea spre poarta adversă, când un fundaș dur de la ”Cosmonauții” îl lovi în genunchiul drept. Era în careul de 16 metri, dar arbitrul parcă nu vedea ce se petrece.
Noroc cu arbitrul de margine, care semnală cu îndârjire neregula până ce ni se acordă lovitură de la 11metri.
Ștef o execută învingându-și durerea și…iată golul mult așteptat. Vă imaginați bucuria echipei ”Albatrosul” și a noastră, suporterii ei”.

Le-am cerut apoi să repovestească în scris această fază a meciului ca și cum ar fi suporteri ai echipei ”Cosmonauții”.
În fapt, să se decentreze, intrand în pielea unui suporter al echipei adverse, echipa ”Cosmonauții”.
Să se detașeze, știut fiind că, în cazul unei relatări la pesoana I-îi, cititorul se identifică mai degrabă cu povestitorul, acesta fiind ”centrul narativ”.

A. Există o categorie de ascultători iscusiți, capabili să-și imagineze atât istoria ”reală” cât și discursul despre ea ca inversate. Astfel, Ștef este considerat o falsă victimă care mimează faultul sau este făcut răspunzător de propria-i accidentare. Se afirmă că arbitrul de margine ține cu echipa ”Albatrosul”. Arbitrul de centru este apreciat ca fiind corect. Discursul este pigmentat cu aprecieri la adresa adversarilor și a arbitrului care a cerut lovitura de pedeapsă.

Iată un exemplu:

”După o bară de-a noastră, fiind surprins de apariția lui Gigă (fundașul primește un nume, nota mea) Ștef vru să șuteze dar mingea îi veni sub picior și alunecă, scrântindu-și piciorul […] Ochelaristului de arbitru de margine nu știu de unde îi veni idea că a fost fault în careu și ridică fanionul” (Luc., cl. A VII-a, Buc.)

B. Modul narării, discursul, poate fi schimbat, fără să se modifice fabula, ”istoria”. Astfel, Ștef a faultat, arbitrul de centru nu a văzut, arbitrul de margine a semnalat corect.
În discurs se introduc însă referiri la trăirile jucătorilor celor două echipe, precum și la justificări ale comportamentelor ”not OK” ale echipei al cărei suporter relatează acum, ori ale arbitrilor.

Un exemplu:
” Din păcate, jucătorii de la ”Cosmonauții” obosiseră și faultau cam des, ei nu puteau admite să fie învinși. Fulger (fundașul, nota mea) s-a înfuriat și a vrut să-l lovească pe Ștef. Ștef a executat furios, cred că și de durere. Arbitrul (de centru, nota mea) nu a văzut deoarece era un jucător în față” (Gab., cl. A VII-a, Buc.).

C. Lipsă de conversie, discurs doar aparent schimbat, sau repovestire.

Dau și aici un exemplu:

”Noi, suporterii ”Cosmonauților” ne pusesem toate speranțele în Matei (schimbare de nume, nota mea), centru atacant. Nu se arătase a fi prea in formă, poate și din cauza arbitrului care îl amenința, fluturând cartonașul galben. […]Noroc cu arbitrul de margine care semnală cu îndârjire neregula pînă ce ni s-a acordat lovitură de la 11 m. Mateuț o execută învingându-și durerea” (MA., cl. A VII-a, Pantelimon).

În loc de ”morală”:

a) Oare, în viața de zi cu zi, suntem noi disponibili să ascultăm -fără părtinire- relatarea unui eveniment de către persoane situate pe poziții opuse și cu interese opuse?

Ori ne situăm de partea unuia, pe care îl simțim mai aproape, mai ”al nostru” eludând/ desconsiderând alte posibile desfășurări ale poveștii reale? Desfășurări pe care -uneori- nici nu ni le putem imagina că ar fi posibile.

b) Oare istoria recentă se scrie cu toate discursurile necesare pentru a pricepe echilibrat povestea ”noastră” și ”a lor”, povestea comună și în același timp diferită, poate chiar opusă?

c) Oare nu ni se întâmplă uneori să inversăm -printr-o povestire proprie- perspectiva asupra unui fenomen ambiguu a unui povestitor care ne este opozant, pentru a impune acestui ”adversar” și spectatorilor care ne susțin opinia noastră?

”Împăratul e gol”. Codul manierelor elegante. ”Se cade” ori ”nu se cade”?

Standard

Când întind mâna ”americănește” unui barbat, iar domnia sa mi-o smulge din umăr trăgându-și-o spre buze ca să mi-o sărute ”politicos”, elogiez utilitatea ”Codului manierelor elegante”.
Ca și în cazul ciopârțirii cu cuțitul a chiftelelor, sarmalelor sau mititeilor, biete existențe specifice și ele.
Etc. etc.etc.

Când oamenii se falsifică, devin incongruenți, ascunzând sub fraze politicoase ce gândesc și ce simt doar pentru că se află în fața unor persoane ce ”se cade” să fie ”respectate”, mă îndoiesc de omnipotența Codului manierelor elegante.
Lași Impăratul să umble gol, pentru că ”nu se cade” să i-o spui? Poate răci, se poate zgâria, îl pot înțepa peste tot roiuri de muște.
”It is not OK!”

Copilul care strigă: ”Impăratul e gol!”, în loc să râdă de el ferindu-se să fie văzut, are ”un soft la purtător” al manierelor elegante.

Eu cred că dacă ne funcționează empatia (dacă reușeșim să gândim și să simțim ca și cum am fi – pentru un timp – in pielea altuia, și să nu uităm cum a fost, după ce ne-am întors în pielea noastră), dacă ne funcționează asertivitatea (adică dacă acceptăm drepturile celorlalți și pe ale noastre și le respectăm simultan, nefiind nici supuși statutelor- adică submisivi, nici autoritari sau rebeli- adică agresivi), dacă știm să ascultăm și să punem întrebări spre a ne lămuri înainte de a trage concluzii ferme despre cineva, avem și noi, adulții, un soft la purtător al codului manierelor elegante.

Mai cred că, dacă suntem anonimi pe net și discutăm cu neanonimi, tot acest ”soft” interior ne poate ajuta să nu ne falsificăm. Nu există ”adevăruri” sau cugetări care să nu poată fi spuse elegant unui copil, unui adolescent sau unei doamne de 70 de ani.
Dacă le putem pronunța doar dacă nu știm cu cine vorbim, doar în relația cu un anonim, e cazul să verificăm dacă am achizitionat un ”Cod al manierelor elegante” ca soft „genuin”.

Iar dacă anonimatul/ anonimitatea ne protejează când avem o dorință irepresibilă de a fi agresivi cu ne-anonimi, e cazul să verificăm mai multe ”softuri” personale.

http://download.cnet.com/Windows-Genuine-Advantage-Notifications/3000-2144_4-10646113.html