Sărbătorile. Primim sărbătorile.

Standard

Moare frumos 2013. Se naște frumos 2014. În sufletele noastre.

”Crăciun Fericit!” și ”An nou îmbelșugat pentru trup și suflet!”

Aste lucruri le doresc tuturor celor care – cu voie sau din întâmplare – ajung aici, pe micul meu blog.

Iată și Darurile mele:
……………………..

……………………..

Sofia Vicoveanca


……………………

Grigore Leșe

…………………….

Maria Lătărețu

……………………………

………………………………….

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

……………………………………..

………………………………………

………………………………………

SEMĂNATUL:

……………………………………….

SORCOVA:

INFERNALE LECȚIOARE

Standard

MANIPULATORII ȘI LENEA NOASTRĂ DE A FI

Ei se bazează în primul rând pe lenea noastră de a verifica cugetările primite de-a gata ori semipreparate.

Se mai bazează pe capitalul lor de seducție. Spun, selecteză lucruri frumoase, ne fac să-i credem sensibili și profunzi. Ne adorm cu ”vraja” dumnealor vigilența. Ulterior, vom fi oamenii lor, nepunând la îndoială ceea ce ei cred despre alți oameni.
Pot apoi să ne dea un fragment din discursul cuiva sau o bucățică dintr-un proces de interacțiune al acelui om cu altcineva, ales în așa fel încât să-l discrediteze. Noi nu vom verifica, nu vom merge la textul din care el, domnul X, manipulatorul, a citat trunchiat.
Avem încredere, doar în el putem avea încredere. Celălalt e un străin pentru noi. De ce să ne obosim să citim tot ce spune? Sigur nu poate fi mare lucru de capul lui. Fermecătorul domn X știe ce vorbește. E așa cult, așa amabil cu noi, el nu poate greși. Celălalt sigur nu e în regulă. Nici noi nu suntem așa perfecți ca domnul X. El ne ajută să înțelegem corect lumea aceasta complicată. Este unul dintre puținii care știu, care ”ne citesc”corect și îi ”citesc” și pe alții corect, care ne vor binele și lucrează consecvent pentru realizarea acestuia.

Studiez manipularea în felul meu, prin observare participativă, și constat mereu acest fenomen.

10997541-businessman-devil-manipulating-other-people

manipulation

…………………………………………………………………………………….

VICTIMĂ SAU ÎNVĂȚĂCEL?

Am făcut observare participativă într-o bolgie a Internetului. Reflectez aici și acum asupra ei:

Nu sper în vindecarea naturilor infernale.

Nu sunt o victimă, ci un învățăcel. Iată de ce:

* Mi-am verificat o ipoteză. Un text al meu despre anonimitate, aparent banal, benign, îi starnește o furie imensă, viscerală, celui ce-și spune ”X”, oridecâteori îl vede undeva. Două povestiri de acolo sunt susceptibile de a stârni această reacție. Nu au pondere egală. Mie mi-e suficient. M-am jucat de-a Hercule Poirot. Cercetarea este, în mare parte, o joacă. (Am 11 ani de experiență de cercetare). Am fost și orgolioasă, recunosc. Mi se părea grozav să dezleg (Eu!) această ghicitoare.

* Am învățat să rezist cu calm la bădărănie, la agresivitatea primară. Cândva am făcut o experiență terapeutică de trăire simbolică – pe muzică, la mine Bach, a propriei morți. A fost ceva similar ca inedit și efect. Nu-mi mai este frică de moarte, nici de vorbe murdare. Sunt eu, exist și mi-e bine.

* Îi înțeleg mai bine pe cei care au trecut prin Auschwitz ori Pitești și au trăit o experiență spirituală. Voi pune ce am trăit într-un roman (SF, combinat cu fantasy).

* Voi putea scrie un studiu despre fenomenul Pitești. Despre cei care nu au ieșit de acolo cu dorințe sângeroase de răzbunare, ci cu înțelegerea unui sens al vieții (in termenii lui Frankl, supraviețuitor de la Auschwitz, autorul lui ”Search for meaning”).

Când ieșeam din acea bolgie la lumina realului, lumea banală – până atunci – din cartierul meu periferic mi se părea strălucitoare, intens colorată, feerică.
A fost o experiență dură care m-a îmbogățit.

”Agresorul” meu a rămas ”încremenit în proiect”, cu o vorbă devenită truism.

infern 2

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

*******************

U p d a t e

MEDITAȚIE

Mi-ar plăcea ca agresorul meu și al altor intelectuali, mai valoroși ca mine, să poată pricepe că nu-l voi mai vizita în ”casa” lui. Nimic nou nu are a-mi spune. Mi-a spus mult, am învățat mult. E vremea să ne odihnim.

……..

Deosebiri intre mine si agresorul meu:

* Eu știu Cine e el, am cercetat cu rabdare. Accept că nu e nimic de făcut spre a-i facilita o trans-formare.
* El nu știe Cine sunt, mă confundă sistematic cu o veche cunoștință / iluzie a sa. Nu renunță la ambiția de a mă remodela după mintea lui. Tot ce-i mai pot spune este că hărțuirea, ”pedagogia” vorbelor murdare nu poate crea decât slugi supuse ori preopinenți perceptibili ca ”dușmănoși”. Atât. I-am oferit ocazia să învețe asta.

Mi-aș mai dori ca agresorul nostru să înțeleagă măcar faptul că trecutul nu ne prea poate ajuta să estimăm viitorul. Ulciorul nu merge de multe ori la apă.

……..

Îi mulțumesc agresorului pentru validarea lecției vechi. Sorry, nu-i pot fi nici măcar ”prieten dușmănos”. E doar o iluzie a sa. Pot doar să cercetez și să învăț.

Comportarea dumnealui, cel îmbătrânit în cuvinte rele, îmi amintește o istorisire a lui Miron Radu Paraschivescu. Era vorba despre un copil care spunea: ”Când ești rău, ești și prost, și urât”.
Cred că acel mic înțelept avea dreptate.

………..

Mă mai întreb dacă el, ”agresorul”, confundă persoanele cu personajele programatic sau pentru că nu vrea să diferențieze realul de imaginar. Jignește cu brutalitate persoane reale, denigrează meserii reale și spune că a jignit ”personaje”.
S-ar putea responsabiliza, ar putea șterge mizeriile postate, dar asta cere curaj, ”fair play”. Greu.
Dar pentru că fac observare participativă, asta mă ajută să învăț. Și, cum spuneam, să transform rolul de victimă într-unul de învățăcel.

De fapt, cred că se cuvine să-i mulțumesc agresorului de intelectuali și de meserii pentru faptul că nu șterge paginile ”bumerang”, cele în care se arată necruțător, bădăran. E un rol pe care și l-a asumat. Și o oglindă a sa. OK.
Mie una imi convine ca aceste DOCUMENTE să se păstreze. Pot intra într-o necesară pagină de istorie internautică.

Îi mulțumesc pentru tot ce a produs, scuzându-mă că nu merg la el ”acasă” spre a-i duce mesaje. Observarea participativă s-a mutat la mine ”acasă”, prin vizitele pe care mi le face.

Cu respect i-aș atrage atenția că fiecare frază scrisă la mânie îl devoalează. Vrea cu orice preț sa-mi valideze iar și iar cercetarea? Dacă-i așa, iar MULȚUMESC!

Nu poate înțelege că aici, pe Terra de acum, putem fi din ”găști” diferite, din paradigme de existență diferite. Și că nu e nimic de ”normalizat” între noi, pentru că totul e normal. Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, agresor și învățăcel, fiecare ”pi conta lui”.

………..

Am învățat să-i prețuiesc și mai mult pe cei care au curajul să-și arate fața și să-și semneze ideile.
Misterul autentic e cel care rezistă la lumina zilei. Asta am re-învățat.

Mulțumesc.

(Această meditație s-a întâmplat datorită mesajelor cu care agresorul mi-a decorat
SPAM-ul. Nu le scot la lumină, aici nu este o agenție de PR.
Tot Răul spre Bine.
El, agresorul intelectualilor care nu-i sunt pe plac e doar ”o parte din acea putere, ce veşnic răul îl voieşte şi veşnic face numai bine”. Se pare că aceasta e lecția domniei sale. Pentru binele făcut fără voie, îi mulțumesc).

Falsele mistere. Jocurile facile ale anonimității. Anonimii și MARELE ANONIM.

Standard

Eu cred că misterele adevărate sunt cele care rezistă la lumina soarelui.

Pot vorbi despre realizările, intențiile, visurile, fricile, îndoielile mele, pot dezvălui multe despre mine. Și totuși pot să rămân pentru ascultători / privitori un mare mister, pentru simplu fapt că întotdeauna ”sunt mai mult decât atât”. În fiecare dimineață sunt alta, renasc, mă redescopăr, am alte întâmplări în prim-planul minții. Depinde pe unde m-au purtat visele mele, fie că mi le pot aminti, fie că nu o pot face. Nu pentru că vreau, ci pentru că asta e legea vieții. Sunt legată cu tot și cu toate, cu binele și cu răul, cu prietenii și cu detractorii, cu adevărul și cu minciuna, cu ieri și cu mâine etc. prin ordinea ascunsă a lumii / lumilor. O ordine infinită, care se dezvăluie și rămâne în același timp misterioasă mereu.

Așadar, dacă mă ascund după o mască, invitându-l pe celălalt să mă descopere din frânturi și îi cer celuilalt să mă provoace cu ”scrap”-urile sale, inițiez un joc de-a v-ați ascunselea pueril, un joc al fricii de profunzimile sinelui, o glumiță în care noi doi facem schimb de iluzii de cunoaștere și de autocunoaștere. E ca și cum am pune ”face-to-face” două oglinzi paralele, care reproduc și devitalizează la infinit suprafețele noastre. Doar suprafețele.

Micii anonimi nu pot concura Marele Anonim. El trăiește prin ordinea ascunsă a lumii, el o provoacă și o dezvăluie, fără a o epuiza vreodată.

………………….
Iată o carte care ne vorbește despre ”universul holografic” în care trăim, despre marele mister la care toți participăm, cu sau fără voie. (”Holografic” este aici o metaforă, nu mi se pare oportun s-o înțelegem literal. Mai degrabă ar fi de înțeles că universul și creierele noastre apar ca funcționând după principiile și legitățile hologramelor):
…………………..
http://www.futuretg.com/FTHumanEvolutionCourse/FTFreeLearningKits/12-AL-Mind,Alchemy%20and%20The%20Sacred%20Science/104-AL02-The%20Cosmic%20Lattice/Michael%20Talbot%20-The%20Holographic%20Universe.pdf

O pisică se uită la Mozart. Muzica, o Mare Întâmplare, dincolo de sunete.

Standard

Candva, imediat după liceu, am avut un răgaz de doi ani și am avut vreme să citesc despre pictură și să răsfoiesc până aproape de rupere albume. Venită în București, îmi plăcea să merg la expoziții și, uneori, deveneam tabloul, îl experimentam din interior.

Acum câțiva ani, am completat – în glumă – un test pe un site franțuzesc și oamenii m-au crezut fie un student la arte plastice, fie un artist începător. Am râs in barbă și le-am zis, pe limba mea: Departe griva de iepure! Tare slăbuț stați în vremurile de acum cu cultura, băieți, dacă autodidactul din mine vă poate impresiona.

Cu muzica n-am mai avut bani și vreme. Am avut vremuri.

Apoi soarta mi-a dat un soț iubitor de muzică, desigur, clasică. Am ascultat Bach, Mozart, Beethoven, Handel, Schuberth, Schuman ș.a.m.d.
Pentru scurt timp, un prieten extrem de știutor a ascultat împreună cu mine și mi-a vorbit despre Mahler, Orff, Șostakovici, Stravinski ș.a.m.d.
S-a lipit de mine ceva, în zbor.
Nu știu mare lucru, dar iubesc muzica. Orice soi de muzică meseriaș făcută.

Am avut norocul să-l văd și să-l aud pe Celibidache și la repetiții. Îmi amintesc cum le cerea instrumentiștilor să construiască o ”perdea de sunete”. N-am mai auzit pe la alții o atât de complexă ”perdea”, în care auzeai simultan o multitudine de sunete, toate reliefate frumos și în armonie unele cu celelalte.
Am mai avut onoarea să ascult Mozart cu N.Steinhardt stând turcește pe mocheta din sufrageria noastră. Soțul meu scria ceva despre domnia sa și aflase că nu are condiții prea bune de ascultat muzică, așa că l-a invitat la noi. N-a vrut să asculte altceva: ”Da ce, sunt prost să plec din Paradis?!” Eu i-am spus că mă uit ca o pisică la Mozart. Mi-a răspuns că toți ne uităm așa. M-am încăpățânat să adaog că de pe trepte diferite.

A venit apoi un workshop, ținut de un nepot al lui Moreno, absolvent de Conservator. Am avut marea șansă să fiu aleasă să experimentez simbolic moartea, pe un fragment musical. Alesesem o bucată din ”Clavecinul bine temperat”. Nu mă mai tem de moarte de atunci.
Mai târziu, am povestit asta la un curs cu John Parr, psihoterapeut tranzacționalist. El ne-a arătat caseta de care nu se despărțea și pe care avea inregistrată muzica lui preferată. Putea muri oricând, fiind un mare diabetic. Și voia sa-l ducă dincolo acea muzică.

De curând am ascultat un interviu al lui Celibidace. Știam că nu-i plac inregistrările, ”conservele” (și Moreno vorbește de ”conservele culturale” lipsite de spontaneitate!) muzica fără energiile oamenilor vii. Acum însă am reținut și că – în viziunea lui – muzica e dincolo de sunete, de interpretări și de viziuni dirijorale, că Ea ”se întâmplă” uneori, doar uneori.

Mai cuget. E greu să-l înțelegi pe Celibidche, pentru care Muzica este libertate, eliberare, ajungere la adevăr, participare la vibrațiile cosmice. Merită însă efortul de a cugeta, de a învăța să asculți din starea ”aici și acum”. Voi mai scrie când voi avea mai multe ”vorbe” pentru asta. Știu doar că se întâmplă mai degrabă într-o sală, cu interpreți vii, receptivi, și cu spectatori vii, receptivi, care pot ajunge în contact cu Ea, împreună.

……………………………
Un dar (o conservă care sugerează, în felul ei, că există Muzica):

…………………………….

Și altul (baletul îmi place la fel de mult):

………………………………

Interviuri cu Celibidache:


………………………………..

Ceva conserve: