O pisică se uită la Mozart. Muzica, o Mare Întâmplare, dincolo de sunete.

Standard

Candva, imediat după liceu, am avut un răgaz de doi ani și am avut vreme să citesc despre pictură și să răsfoiesc până aproape de rupere albume. Venită în București, îmi plăcea să merg la expoziții și, uneori, deveneam tabloul, îl experimentam din interior.

Acum câțiva ani, am completat – în glumă – un test pe un site franțuzesc și oamenii m-au crezut fie un student la arte plastice, fie un artist începător. Am râs in barbă și le-am zis, pe limba mea: Departe griva de iepure! Tare slăbuț stați în vremurile de acum cu cultura, băieți, dacă autodidactul din mine vă poate impresiona.

Cu muzica n-am mai avut bani și vreme. Am avut vremuri.

Apoi soarta mi-a dat un soț iubitor de muzică, desigur, clasică. Am ascultat Bach, Mozart, Beethoven, Handel, Schuberth, Schuman ș.a.m.d.
Pentru scurt timp, un prieten extrem de știutor a ascultat împreună cu mine și mi-a vorbit despre Mahler, Orff, Șostakovici, Stravinski ș.a.m.d.
S-a lipit de mine ceva, în zbor.
Nu știu mare lucru, dar iubesc muzica. Orice soi de muzică meseriaș făcută.

Am avut norocul să-l văd și să-l aud pe Celibidache și la repetiții. Îmi amintesc cum le cerea instrumentiștilor să construiască o ”perdea de sunete”. N-am mai auzit pe la alții o atât de complexă ”perdea”, în care auzeai simultan o multitudine de sunete, toate reliefate frumos și în armonie unele cu celelalte.
Am mai avut onoarea să ascult Mozart cu N.Steinhardt stând turcește pe mocheta din sufrageria noastră. Soțul meu scria ceva despre domnia sa și aflase că nu are condiții prea bune de ascultat muzică, așa că l-a invitat la noi. N-a vrut să asculte altceva: ”Da ce, sunt prost să plec din Paradis?!” Eu i-am spus că mă uit ca o pisică la Mozart. Mi-a răspuns că toți ne uităm așa. M-am încăpățânat să adaog că de pe trepte diferite.

A venit apoi un workshop, ținut de un nepot al lui Moreno, absolvent de Conservator. Am avut marea șansă să fiu aleasă să experimentez simbolic moartea, pe un fragment musical. Alesesem o bucată din ”Clavecinul bine temperat”. Nu mă mai tem de moarte de atunci.
Mai târziu, am povestit asta la un curs cu John Parr, psihoterapeut tranzacționalist. El ne-a arătat caseta de care nu se despărțea și pe care avea inregistrată muzica lui preferată. Putea muri oricând, fiind un mare diabetic. Și voia sa-l ducă dincolo acea muzică.

De curând am ascultat un interviu al lui Celibidace. Știam că nu-i plac inregistrările, ”conservele” (și Moreno vorbește de ”conservele culturale” lipsite de spontaneitate!) muzica fără energiile oamenilor vii. Acum însă am reținut și că – în viziunea lui – muzica e dincolo de sunete, de interpretări și de viziuni dirijorale, că Ea ”se întâmplă” uneori, doar uneori.

Mai cuget. E greu să-l înțelegi pe Celibidche, pentru care Muzica este libertate, eliberare, ajungere la adevăr, participare la vibrațiile cosmice. Merită însă efortul de a cugeta, de a învăța să asculți din starea ”aici și acum”. Voi mai scrie când voi avea mai multe ”vorbe” pentru asta. Știu doar că se întâmplă mai degrabă într-o sală, cu interpreți vii, receptivi, și cu spectatori vii, receptivi, care pot ajunge în contact cu Ea, împreună.

……………………………
Un dar (o conservă care sugerează, în felul ei, că există Muzica):

…………………………….

Și altul (baletul îmi place la fel de mult):

………………………………

Interviuri cu Celibidache:


………………………………..

Ceva conserve:

Advertisements

4 thoughts on “O pisică se uită la Mozart. Muzica, o Mare Întâmplare, dincolo de sunete.

  1. Păi frumos e aşa ? Ne vorbeşti despre sublimul actului artistic trăit “pe viu” într-atât încât să îţi permiţi luxul de a te cinfunda cu el, de a crede că, într-un fel ciudat şi inexplicabil, eşti şi tu parte a lui, şi apoi ne serveşti cu conserve ? Nţ, nţ, nţ… 😛
    Sugestiv cuvântul pe care englezii l-au găsit înregistrărilor din concerte … Live… Asta cam spune totul, nu ?

  2. ”Live”. Spune ceea ce înțeleg cei care îl folosesc. ”Totul” e o vorbă prea mare (în opinia mea).
    Si eu mă hrănesc uneori cu conserve. Iar Muzica nu se întâmplă întotdeauna când se cântă ”live”. Depinde cine, cum, când, cui + factorul X.

    Așa că, vorba rabinului: și tu ai dreptate, și tu ai dreptate.

    Aveam un prieten care cânta în orchestra Filarmonicii. El povestea cum, după un concert, Celibidache întreba sictirit ce fel de spectatori fuseseră cei pentru care cântasera. Erau…abonații, cei ce înghițeau orice. Cum o fi simțit el ”sala”?

  3. Iată ce am putut găsi, pe ”Glenn Gould | The Official Glenn Gould Site”:

    “The purpose of art,” he wrote, “is not the release of a momentary ejection of adrenalin but is, rather, the gradual, lifelong construction of a state of wonder and serenity.”

    http://www.glenngould.com/us/biography

    Așadar nu emoții, reacții primare, ci o construcție de sine. Atingerea serenității, tot o ”eliberare”, în opinia mea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s