Gânduri pe apă. Pagina III din Hexagon.

Standard

images

*

Voi începe prin a șterge praful. N-am mai fost de mult pe Aici. M-a furat ”viața”, cealaltă viață. Din perspectiva absolutului, un joc de figură-fond Aici și Acolo. Bună dimineața, grădină! Ce somn lung și încărcat de vise am avut! E vremea să rumeg, în liniștea de Aici, imaginea vie a apei etern curgătoare văzute Acolo.

Stau și privesc o cascadă. Se numește ”Urlătoarea”. M-am suit pe o piatră mare și rotundă ca să o pot privi și ca să mă pot izola puțin de mulțimea lărmuitoare și ronțăitoare.
Pietrele peste care șuvoiul de apă cade formează un microrelief de o minuțioasă varietate. Mă impresionează textura pe care o arată apa pliindu-se pe toate formele peste care e nevoită să curgă.
Un covor cu desen extrem de complicat, țesut de o imaginație barocă, apoi, jos, doar un șuvoi de apă rece și limpede egal în fiecare punct cu sine însuși, oarecare și monoton.

Asta îmi incită mintea: trecerea de la luxurianța debordantă a formelor la acea monotonie depersonalizată a curgerii. Mă întreb dacă apa are memorie și ce transformări neînregistrabile în lumea noastră suportă ea după N-șpe treceri prin episoade baroce asemeni celui consumat sub ochii mei. Mai era vorba și de acumulările de memorie locală, căci curgerea nu se oprea, noi și noi porțiuni din continuul șuvoi treceau prin cele două momente: hiperpersonalizare prin plierea pe aceleași micro-forme de relief pe care eu le vedeam aici și depersonalizare prin desprindere de ele și cădere liberă. În anumite limite, formele se păstrau identice, tot așa cum se păstra și compoziția apei.

O metaforă a Vieții, pusă de Doamne-Doamne la îndemâna noastră, ca atâtea alte imagini care fie Îl semnifică, fie ne semnifică.

.

Ce-aș putea înțelege eu de aici?

Oare că atunci când dilat o picătură de timp, oferindu-mi o bucurie profundă și liniștită, opresc țeserea unui petec baroc de viață pentru a stabiliza cumva memoria celorlalte?

Ori poate că prind clipa aceea, puntea infinitezimală, dintre așezarea peste pietre și căderea liberă a ”apei” din mine?

Încărcarea cu forme și descărcarea de forme a apei sunt metafore a două niveluri posibile de conștiință?

Și cum pot eu trezi amintirile apei? În mintea mea rămâne o urmă, o schemă. Dar în ”mintea” ei? Ce rămâne în mintea ei de apă?

.

Oricât aș sta acum să rod și să scutur acest delicious os imaginar, tot va rămâne ceva măduvă imposibil de scos din el!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s