În oglinzi paralele. Pagina II din Hexagon.

Standard

parallel mirrors pilar.homelinux.org DSC00275

*

Stau în mijlocul camerei. Am făcut rost de două oglinzi care pot fi așezate vertical, față în față. Suprafața lucie a fiecăreia dintre ele se reflectă în cealaltă, fiecare imagine se reflectă în cealaltă imagine și tot așa, la infinit. Sunt puțin nervoasă, pentru că vreau să fac o experiență, vreau să înțeleg cum văd aceste oglinzi un obiect care are adâncime, deci față și spate.

.

Construiesc acest obiect, un paralelipiped, așezând între oglinzi un cub roșu lipit de unul albastru, astfel încât una să vadă în prim-plan partea albastră a acestui întreg, iar cealaltă partea roșie. Cum șed între ele, pot spune că prima oglindă vede un paralelipiped roșu în stânga și albastru în dreapta. În ea se reflectă o altă (cealaltă) oglindă, care vede la rândul ei un paralelipiped, albastru în stânga și roșu în dreapta. În această altă oglindă se mai vede una, care vede și ea un paralelipiped, roșu în stanga și albastru în dreapta ș.a.m.d., la infinit.
În oglinda a doua se vede invers: un paralelipiped albastru în stânaga și roșu în dreapta și o altă oglindă, care vede un paralelipiped roșu în stânga și albastru în dreapta etc. etc. etc. etc.

Așadar, pentru a avea vederea completă, adică prim-planurile ambelor părți ale unui întreg, este nevoie ca obiectul să șadă între două oglinzi, sau între doi oameni așezați ”față către față”. Fiecare dintre oglinzi sau dintre oameni, va putea avea, grație principiului reflectării la infinit, imaginea întregului precum și infinite imagini ale acestei imagini.
Să mă opresc asupra primei imagini complete a întregului, pe care o are fiecare dintre cei doi. Ea va fi formată dintr-un prim-plan de ordinul unu, luat de el însuși direct de pe obiect (să zicem al cubului roșu) și un prim-plan de ordinul doi, luat de el indirect, de pe imaginea luată de partener de pe obiect (în cazul nostru, al cubului albastru).

Așa stand lucrurile, înseamnă că, pentru a putea să-mi fac o imagine completă despre o părticică anume de lume, am nevoie să combin o perspectivă puternică: a mea, cu o perspectivă slabă: imaginea mea despre perspectiva celuilalt, a complementarului meu. Oricât ar fi de empatică această imagine a mea despre imaginea lui, ea lasă neprins un rest.
Mă înfioară această joacă de-a oglinzile pentru că mă obligă să-mi imaginez pe cineva care, aflat în sistem dar și în afara lui, are – simultan – vederea de prim-plan atât a ”feței” cât și a ”spatelui” obiectului, atât a dreptei cât și a stângii întregului. Mai imaginați-vă că grupul de două oglinzi se poate așeza în unghiuri diferite (practic, o infinitate!) față de obiect<

Mă înfioară ceea ce văd și ceea ce-mi imaginez că pot experimenta, pentru că TRĂIESC O METAFORĂ A LUI DUMNEZEU, văzătorul și integratorul, și, în același timp, substanța tuturor prim-planurilor posibile.

Îl simt, pentru că am în preajma mea o expresie directă a sa, accesibilă minții dar și corpului meu, deci vie, deși simplificată.
Jocul meu cu oglinzile este unul divin, altfel decât jocul intelectual cu ideile, construcții descărnate, fără replică în real. M-a fapat întotdeauna detașarea cu care erudiții le manipulează, acea răceală spăimoasă, pe care eu o am, de pildă, când trebuie să pun mâna pe un gândac: îl ating cu calm și grijă infinită, să nu-i distrug crusta protectoare, de sub care pot țâșni sevele indecente și septice ale vieții.
.

Acest joc îmi stârnește și o altă temere decât justificata frică a celui care zărește fața lui Dumnezeu.
Îmi reprezint cum imaginea întregului pălește atunci când obiectul este văzut nu în oglinzile concrete, ci în imaginile și în imaginile imaginilor lor, pe traseul reflectării la infinit.

Consistența lumii se șterge.
Întâmplarea mea, o metaforă vie a situației în care eu îmi reprezint un obiect pornind de la imaginea altuia despre el, ori, mai cumplit, a împrejurării în care eu îmi reprezint ceva pornind de la imaginea cuiva despre imaginea altcuiva aflat în preajma acelui obiect.
Cărți din cărți, din alte cărți din cărți…
Asta îmi amintește că, având un fragment dintr-o hologramă, pot obține imaginea întregului hologramat, doar că un pic mai ștearsă. Dacă rup această a doua hologramă, din orice fragment al ei, mai pot obține o imagine a întregului fotografiat la începutul începutului, doar că ceva și mai ștearsă etc. etc. etc. … Imaginea imaginii imaginii imaginii.

.

Moralistul, de care nimeni nu mă poate scăpa, îmi strigă: ”Păcătoși cei care ignoră voit sursele prime, păcătoși și pierduți cei care nu ard în sinea lor cărțile, nu le readuc în lumea din care au ieșit, probând – cu ființa lor întreagă – perspectiva autorului”!
Nu pot să-mi astup urechile, n-ar servi la nimic, pentru că el strigă, cum bine ați înțeles, dinăuntru spre în afară.

Advertisements

2 thoughts on “În oglinzi paralele. Pagina II din Hexagon.

  1. Să fii lăsat în mijlocul unui labirint de oglinzi zr fi probabil cea mai elaborată și perversă formă de tortură pe care a-i putea să o aplici unui om obișnuit să se privească introspectiv.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s