La mulți ani!

Standard

uite
eu cred
că fiecare an vechi
e doar un bulb
în care vegetează
noul an

hăi, hăi
deschideți memoria
vine iar
bădița traian
călare
pe un cal năzdrăvan

ger mare
de
se lipesc degetele pe clanță

miroase a foc și fum

ce spun cepele dumitale
surioară
vom avea vreme bună la vară

.

Set-cu-7-lumanari-rosii-poza-t-D-n-suport-lumanare-brad-2  400

Poemele zăpezii

Standard

*

ce bine
că iarna m-a prins aici

ca altădată

zăpada strălucește
curată

miracol mărunt
rural

cât or mai fi pomii
casa cu brad
pluto
iarba bine pitită
și ochii mei
deschiși să le vadă

ei
poetule
vânare de vânt
du-te pe deal
o zare cată

pe la noi
timpul curge
implacabil
din amonte în aval

*
sunt zăpadă

aici
mi-e foarte iarnă
concerte în griuri minore
cu alb
moinesc

și mă întreb

cum oare
pot unii
să trăiască
ne smintiți
fără să mă atingă
tandru
cu palmele lor
fierbinți

*
o

cum poate zăpada
să uite
să înnobileze
să ierte

*
lasă frica
prietene

noaptea asta
dormim
pe zăpadă

uite
ne cheamă
lângă ea
cu ace delicate
o zadă

e loc în visul ei
pentru amândoi
pa
lume veche
tristețe noroi

iar dacă vrem
nici nu ne mai
trezim
adăstăm la geamul cerului
și cu răsuflarea
îl aburim

*

(Mulțumesc pentru imagine, prietene de FB Octavian Bahrin!)
10885147_365250460324149_8080533582329238769_n

Cuvânt carnivor

Standard

mă videz
mi-e tot mai ușor
să urc în cuvinte

astăzi
douăzeci și doi decembrie
îmi amintesc
cu respectuoasă durere
de fraierii sublimi
care
se înecau în propriul sânge
pe caldarâmuri
revoluționare

bună dimineața
domnule eminescu
noapte bună
domnule caragiale

acum vreau să privesc
golănește cerul
prin ruptura
din inima unui steag

au

mă auzi
prietene drag
cum
molfăi lacom și fără șir
vorbe din limba română
mi-e tot mai ușor
sunt
un cuvânt carnivor

.

640px-RomanianFlag-withHole

Cerul ne schițează

Standard

cerul schițează
alene
o lacrimă
intru în ea
ești tot mai departe
te văd
ca prin ceață

nu plânge
veți fi perfecți
în altă viață
repetă metalic
vocea de la bord

aerul vibrează
fierbinte
sau poate
nici nu e aer
între noi

pentru că suntem
o sferă albastră
amândoi
și în curând vom naște
poemul acela
sălbatic
ce nu se lasă prins
pe albele foi

.

images

„Incultura” elitelor

Standard

Internetul creează o posibilitate mirifică: Orice anonim se poate imagina mentor al unui intelectual de elită.
Undeva, pe un blog din Românica, o doamnă se arată plictisită de articolele domnului Pleșu.
Îi dă lecții ce să citească spre a-și rezolva „complexele” culturale.
Pentru ca domnia sa, un intelectual de elită, să nu regrete că „nu are cap de matematician, fizician, chimist” etc., este trimis să citească „Teoremele poetice” ale d-lui Basarab Nicolescu.
Doamna este convinsă că d-l Andrei Pleșu nu a auzit de d-l Basarab Nicolescu, așadar îl sfătuiește, cu vocație pedagogică, să-l citească pentru a-și schimba imaginea de sine și pentru a învăța să scrie altfel decât scrie.
Râsu-plânsu, în țara lui Caragiale!
……………………………………
În fapt, cele două personalități participă împreună la un interesant proiect cultural:
„HUMAN & SOCIAL STUDIES RESEARCH AND PRACTICE
http://hssrp.uaic.ro/?sectiune=2
EDITORIAL BOARD
HONORARY EDITORS
Tiberiu Brăilean, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, Romania
Romiţă B. Iucu, University of Bucureşti, Romania
EDITOR IN CHIEF
Laurenţiu Şoitu, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, Romania
EXECUTIVE EDITORS
Simona Mitroiu, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, Romania
Oana Panaite Beldianu, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, Romania
EDITORIAL ASSISTANTS
Anca-Diana Bibiri, Alina Bursuc, Mihaela Mocanu, Nicoleta-Laura Popa, Carmen Rusu, Magda Samoilă, Raluca Ungureanu
SCIENTIFIC BOARD
Marcie Boucovalas, Virginia Polytechnic Institute and State University, USA
Patrice Brasseur, University of Avignon, France
Tiberiu Brăilean, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, Romania
Alexandru Călinescu, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iasi, Romania
Olivier Chantraine, Charles de Gaulle University – Lille III, France
Carmen Creţu, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, Romania
Constantin Cucoş, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, Romania
Eve Eisenschmidt, Tallinn University, Estonia
Otmar Gassner, University College of Teacher Education, Austria
Bénédicte Gendron, University of Montpellier III, France
Vasile Işan, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, Romania
Peter Jarvis, University of Surrey, UK
Carol Kasworm, North Carolina State University, USA
Joachim H. Knoll, Bochum University, Germany
Jean-Jacques Nattiez, University of Montréal, Canada
Balázs Németh, University of Pécs, Hungary
Basarab Nicolescu, International Center for Transdisciplinary Research, France
Andrei Pleşu, University of Bucureşti, Romania
Jost Reischmann, University of Bamberg, Germany
George Văideanu, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, Romania”.
Din nefericire, doamna nostră nu a aflat încă. Dar are ceva comun bloggerilor sărăcuț informați: aplombul.

Îi spuneau isus

Standard

îi spuneau
isus
a coborât în iad
cu iubire
apoi
copil cuminte
s-a întors acasă
la lumină

ninge feeric
peste noi
viața ne-o ducem
într-un glob
de jucărie

el
se va naște
mereu
va fi iarnă
puțini or să-l știe

păi

altfel cum
să-l doară
și cum să învie

.

484941_459392607429726_1899308733_n