Liniștea

Standard

tu
ești liniștea

locuiești
această pagină albă

ritualul cere
să-mi golesc mintea
doar așa
celulele corpului meu
pot
să te soarbă

apoi
hrănim floarea vieții
ca pe un prunc al nostru
de taină

ce nopți
numinoase

foarte departe
orașul
moțăie
cu perdelele trase

.

linistea-sufletului-5_c55019b2810a58

Advertisements

Frica

Standard

frica

rătăcită
adânc în noapte
îi simt mușcătura
cu sufletul
dezgolit

e
ca și cum
cineva rostește pe dos
numele magic
al acestei case
și îmi roade credința
în miezul ei
de os

am o pornire
irepresibilă
să mă ridic
să merg neodihnită
până unde
văd scriind
sfârșit

apoi

se întâmplă ceva
cad cuvinte vii

îmi amintesc

tu
doar pentru mine
acolo foarte sus
exiști

îți simt invizibilii
tandrii
ochi triști

croiesc
un drum până la tine
cu disperarea mea

poți veni

ca altădată
mă ogoiești

.

cer-iulie-front

Suflet bătrân

Standard

îți scriu
pe jumătate adormită
un poem ușor

uite
azi după amiază
ploua într-un fel ciudat
iar mie îmi venea
să mă culc pe iarbă

da
a stat toată iarna
verde
în grădina mea

vreau
să mă las topită
așa ca pământul ăsta
îmbibat de apă

cred

sufletul meu bătrân
găsește ușor drumul
până la tine
topografia cerului
am învățat-o
foarte bine

stai
uitam că acolo
la voi
se schimbă mereu
ceva

firesc ar fi
să-mi ieși tu în cale
știi cum mă recunoști
după dor

.

rain-455120_640