Cum a fost posibil?!

Standard

http://www.gandul.info/puterea-gandului/durere-si-revolta-marturia-manifest-a-lui-alex-teodorescu-14869037

.
CUM A FOST POSIBIL
Pentru că toți cei care ar fi trebuit să asigure protecția celor 400 de oameni nu au făcut-o. Pentru că spunem „lasă că merge și așa”. Pentru că ne lăsăm la voia lui Dumnezeu, care nu ne bagă și în traistă. Pentru că nu avem legi bune, nici aplicare corectă a lor, dacă sunt. Pentru că nu avem nici funcționari, nici întreprinzători cu simț moral. Pentru că nu dorim să învățăm, ori nu are cine ne învăța, câteva norme simple de existență în grup. Pentru că tot ce întreprindem funcționează cu improvizații și șpăgi.
Oi fi uitat multe, dar revolta m-a făcut să scriu asta, iute, pe nerăsuflate. Vor trece cele 3 zile de doliu și o vom lua de la capăt, iar asta mă înfurie.

.
s560x316_doliu-1

Advertisements

Sfaturile mele către mine, în prag de seară

Standard

.

Când cineva încearcă să te jignească, întreabă-te ce complexe are. Ori… ce suferințe vechi ascunde în umbra din sufletul lui.
.

Oprește dialogul cu cei care au mințile închise. Nu ești Sisif.
.

Fie-ți milă de cei care nu disociază criteriile. Simplitatea – ca și hipercomplexitatea – minții e o boală.
.

PS. Urmează update 🙂

UPDATE 1, 31 oct 2015

Când ai ajuns să ai o convingere „beton” asupra unui lucru, înseamnă că e vremea să-l privești și din alte unghiuri.

.

Educația făcută cu biciul – unor naturi supuse – produce slugi duplicitare.
.

Nu încerca pe altul o metodă terapeutică genială, până ce n-ai probat-o pe tine însuți.

.

UPDATE 2, 1 noiembrie 2015

Când naturile resentimentare te monitorizează, vei primi critici ignobile, orice ai face. E timp pierdut să cauți să  le demonstrezi că ai dreptate. Iartă, uită, mergi pe drumul tău, mai departe. Ei sunt ca niște nori care vin și pleacă, pe un cer albastru genuin.
.
Străduința de a convinge un om vanitos și cu o înțelegere precară că spusele tale valorează ceva, este echivalentă cu a căra apă cu paharul, din Ciorogârla în Marea Moartă.  El te va coborî – sârguincios – pe tine, imaginându-și că se înalță pe el. 🙂

.

Ocolește spațiile unde câștigul de cauză și admirația necondiționată  le are cel care posedă un clonț mai murdar.

.

UPDATE 3, 4 noiembrie 2015

.

Lasă-ți adversarii fără răspuns. Vor mai spumega un timp, apoi se vor liniști.

????????????????????????????????????????????????????????????

Mereu Dumnezeu

Standard

Am citit o splendidă carte, numită „Universul din nimic”, de Lawrence M. Krauss, fizician și, mai ales, un reputat cosmolog. (Editura Trei, 2013, după Ediția în engleză din 2012, traducere de Constantin Dumitru-Palcus)
La pag. 235, el îl citează pe Frank Wilczeck, un fizician care a studiat posibilitățile pe care le au procesele cuantice de a scoate universul din starea informă.
Înainte de a arăta citatul din Wilczeck, reproduc ce spune autorul cărții:
„Procesele cuantice asociate cu particulele elementare din baia de căldură primordială pot să conducă în mod inexorabil un univers gol (sau, în mod echivalent, un univers caracterizat de o simetrie inițială între materie și antimaterie) aproape imperceptibil spre un univers care va fi dominat de materie sau de antimaterie.”
Acum, Wilckzeck (citat din „Scientific American, 1980):
„ Se poate specula că universul a început în starea cea mai simetrică posibil și că într-o asemenea stare n-a existat materie; universul era un vid. A existat o a doua stare, iar în ea a existat materie. A doua stare a avut o simetrie ceva mai mică, dar totodată a avut și o energie mai scăzută. În cele din urmă, o fază mai puțin simetrică a apărut și s-a dezvoltat rapid. Energia eliberată de tranziție și-a găsit forma în crearea particulelor. Acest eveniment ar putea fi identificat cu Big-bangul… Răspunsul la străvechea întrebare : ‘De ce există ceva mai degrabă decât nimic?’ ar fi că ‘nimicul’ este instabil.”

Am figurat în imaginea de mai jos constituenții „nimicului” primordial, materia și anti-materia, drept termeni opuși, supuși logicii dinamice a contradictoriului, elaborată de Ștefan Lupașcu.
Pe „orizontala” lumii noastre, cea în care fizicienii își fac observațiile, la un capăt avem Materia în absolut, la celălalt Antimateria în absolut. (Niciunul nu atinge cota absolută, întrucât sistemul există, se menține. El s-ar distruge prin anihilarea completă a unuia dintre termenii opuși de către celălalt).
Punctul O marchează o zonă de „ruptură potențială” un centru cu mare energie, în care termenii coexistă, „blocându-se” reciproc. (Starea I, „cea mai simetrică posibil”). Acesta este „Nimicul instabil”, căci e foarte previzibil un „salt” al unuia dintre termeni în afara centrului.
Punctul C marchează momentul critic al unei simetrii mai mici și al unei energii mai scăzute (Starea II a lumii noastre). „Câștigă” în competiția din universul nostru materia.

Acum, un pic despre Dumnezeu, o entitate sub formă de complexio oppositorum. Nu un moș cu barbă, exterior lumii. Interpretarea îmi aparține, autorul fiind un agnostic. Schema,  cu care am lucrat și mai sus, îmi aparține, este „Schema dinamicii opuselor”, pe care am descoperit-o prin studii asupra receptării și producerii de texte literar-narative.
Schema mea figurează un fragment din fractalul Dumnezeu. Într-un plan mental și ontologic superior lumii noastre, el este „Nimicul stabil”, care se proiectează la 90 de grade în punctul O, devenind „Nimicul instabil”, capabil să genereze o asimetrie (vezi pct. C) care stă la baza dezvoltării universului. El este, simultan, stabilitate și instabilitate, devenire potențială și actualizată, materie și antimaterie.

PS. S-ar putea urmări analogii cu Dao, ori poate cu conceptul hegelian în devenire.

DAR… cam atât pentru aici și acum. 🙂
.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Tot pseudo-haikuuri

Standard

burnița

gluma unui ochi

secat de lacrimi

.

când se mai naște un copil

orăcăie de fericire

toate poveștile

.

când se supără vorbele

nu țipă

doar

își împăturesc frumos literele

și pleacă

.

ce mâl vâscos

fântânarule

ai mult de scormonit

până la apă

.

ce tort ingenios

lumea asta

un om

un ecran negru mat

alt om

.

copiii

știu toate vorbele

noi le-am uitat de mult

.

da e timpul

să ne ocupăm de lucruri înalte

scoateți artiștii și păsările cerului

afară din cetate

.

de rușine

salcia plângătoare

intră cu pletele

în pământ

.

minge aruncată

în coșul pieptului

inima

ce sunet mov

.

noapte sirene

răul acesta nu e pentru mine

doar memoria mă doare ascuțit

deocamdată

.

o mare oboseală

din ochiul decolorat al lunii

plutește peste ape

.

tumblr_nvx37gdQfC1u6fq9ao1_500

Iubirea

Standard

.
stelarule
prietene imaginar
geamănule
acum vreau să scriu despre
iubirea noastră
un subiect confuz peticit
demodat
habar nu am
în care colț de cer locuiești
așadar pentru ei
nu poți să exiști
știu doar
că oridecâteori o întâmplare
mă face să plâng
și stau așa legănând
plânsul acela al meu
tu vii
adiere de vară-primăvară
și-mi încălzești pe dinăuntru
toată inima
.
inima

Unii, alții

Standard

(Se dedică romancierului Radu Aldulescu)
.
unii
vor să-i învețe pe artiști
gramatică
alții
vor să-i învețe pe artiști
să facă bani
artiștii
nu învață pe nimeni
nimic
ei pierd vremea
ocupându-se
cu arta

.

12122797_10204563864646710_7653843934137377344_n