Iubește

Standard

*

iubește
chiar dacă se prăbușește cerul
spune-ți că e o iluzie
și vei ridica
altul

iubește
chiar dacă ești smuls din joc
spune-ți că ești meșter
și vei inventa
altul

iubește
chiar dacă dragostea arde sufletul
spune-ți că cenușa e sacră
și va crește
altul

 

*
Pupici Poze Dragoste

Din lumea mică

Standard

*

DIN LUMEA MICĂ

– Mami, nu-i așa că lucrurile frumoase pleacă fiindcă vor să facă loc altor lucruri frumoase?
……………..
-Tati, nu-i așa că toți pomii sunt de genul feminin? Că fac fructe.
………………
-Tati, poeții scriu poezii. Da „maestre”, el ce scrie?!
……………….
– Ai fost cam nedeștept. „Prost” nu-i frumos să spun, zice buni.
……………….
– În orașele mari plouă cu stropi mari, iar în orașele mici plouă cu stropi mici, nu-i așa?
……………….
– Buni, pe norii ăștia nu i-a învățat nimeni cum să ne dea ploaie?
……………….
– Buni, când tati mănâncă ardei iute mami se strâmbă fiindcă o doare?
………………..
– Tati, frunzele copacilor sunt mămici? Vorbesc foarte mult, mai ales când bate vântul.
………………..
– Mami, furtunile vin când oamenii mari se ceartă NĂPRASNIC?
…………………
– Unde este găurica lui Moș Crăciun, aia prin care vede el totul?
………………..
– Copiii buni au ochi… Tati, și copiii răi au ochi!
– Copiii buni au ochi frumoși, fiule!
– Tu ai fost copil bun, nu-i așa, tati? Mami a zis ieri că ai ochi frumoși…

*
imagini-cu-copii-din-lumea-intreaga

Iubirea

Standard

*
poate că iubirea
lucrul cel mai simplu din lume
ne alege să fim
unul tăișul celălalt
beregata

poate că iubirea
lucrul cel mai simplu din lume
ne spală durerile
hâde
cu lapte de mamă

poate că iubirea
lucrul cel mai simplu din lume
e doar urma
căderii lui dumnezeu
în noi

*
nu-mi-lua-inima_368022f319b32f

Cum

Standard

*
cum să mă supăr pe o piatră
că are ochi de piatră
că nu poate vibra când pe mine mă doare
.
eu piatra ochii durerea
iluzii
pe o linie orizontală
.
dă-mi ochi de piatră
înger îngerașul meu
să nu rămână singură piatra
când o doare

*
images (1)

Nu

Standard

*
ascunde-le
că nu vezi iarba
verde
că pentru tine
nebunia nu are nimic poetic
e numai o greșală de hard
sau de soft
.
dumnezeu intră în viața ta așa cum ești
un ton alterat o sete mare
o pietricică de prund
în pantof
.
nu le spune nimic
lor
îți dorești să te ierte
.
da
roagă-i să te ierte
că exiști

*
ozn1