Când îți ajung fantasmele la os

Standard

*
da
vin amintiri
cu ele o durere de suflet

ino ino
angel smiley
nu orice om este un port
cu deschidere la cer

nu fiți vulnerabili cu cei cinici și duri
vă vor tăia fir cu fir rădăcinile
croiți-vă o armură cu răul din voi
trageți un răget adânc din plămâni
curățați-vă de speranțe naive de simbiotice
visuri

reveniți liberi și simpli în voi înșivă
e soare aici e toamnă
râd albăstrele proaspăt înflorite
la fereastră
*
pentru tine
omule de dincolo de monitor
punct de intersecție al stringurilor las
cuvintele imperfecte să mă scrie

pentru tine stau nemișcată simt
un glisando al vieții nu știu unde pleacă de unde
vine este un fel de alb
impurificat de aburi colorați dacă
închid ochii văd obiecte tot mai clar definite peisaje
înainte de somn
poate o ceașcă de cafea poate o oală rustică
de sarmale poate o mare atât de albastră că ai dori să
mori în ea poate chipul tău de icoană
bizantină poate un rânjet poate o suavă apogiatură
fără alunecări gata s-o șteargă nu poate exista
nicio făptură
tremur suntem în albumul nu știu cărei lumi
încercări

doar încercări omule străin
prietenul meu drag de
dincolo de monitor
*
nu-mi spune
că dezintegrarea iluziilor doare
nu-mi spune că asta înseamnă
bătrânețe

am văzut rotindu-se un fluture
era atât de altfel
că nu l-am lăsat să ardă
lampa spărgea întunericul dar
ce poate face o lampă
noi rămânem mereu de partea cealaltă

nu-mi spune acum că dorul
aruncă o linie ascuțită prin toate lămpile și
doare
*
e simplu

dacă
trăiești în aceeași lume
cu mine
este imposibil să nu te cuprindă seara
o învechită tristețe

nimeni nu își împarte pe aici sufletul
cu nimeni

puține grădini au cireșe coapte nu știu
pentru cine mai zâmbesc cu buzele violent fardate
trandafirii
domnule rilke nu se mai poartă în timpul nostru nici iubirea
nici ghimpii nici poezia

poți muri numai de boală ori de bătrânețe
dacă trăiești în aceeași lume
cu mine

și poate că această lume nici măcar nu există
*
totul e risipire vânare de vânt
pură întâmplare
îmi spune omul din somn
iar eu îl cred fiindcă e atât de departe
și
atât de fără corp

când am vorbit noi doi / două
ultima oară la telefon
știi tu câte kilograme mai am
ce culoare are rochia mea nouă
când am visat-o oare ultima oară pe mama

nici eu nu mai știu
*
ființă minusculă
înot într-o picătură de cerneală

cerneala se face mare
cineva atârnă pe cer luna
spală nisipul o maree
de vocale eu
presimt străluminând alfabetul și

vreau să scriu prima scrisoare de dragoste

orb
te inventez în vreme ce
pipăi cu degetele rănite după
câteva consoane
*
de mă cuprinde tristețea
mai ales spre seară
mă așez la masă și-mi desenez
văcuța imaginară

poate că geamănul meu stelar devine
un pic gelos
dar ce gelozie nu se risipește când îți ajung fantasmele
la os
*
te văd mestecând foarte încet
un fir crud
poate că am căzut pe gândurile din același vis
prietena mea imaginară

hai vino mai aproape
doar cu tine pot râde acum
frumos
mângâie-mi fața cu limba ta aspră
vreau să mă simt iar copil
în ograda lu’ moșu lupu

să fie primăvară
*
o lume
plină de smog visător prin care zburdă
căprițe inexistente iar
dragostea lor ronțăie spinii
din noi
*
scriu ca o țărancă
vorbe limpezi simple puține

tot ca o țărancă
obișnuită să se roage singură în întuneric
levitez înfășurată într-un poem infantil
spre zori

gângăniile pământului îmi recunosc versurile
după miros
lavandă lăcrămioare
borș

când o veni toamna
vreau să le așez lângă merele ionatane
la copt

*

Advertisements